CAPITOLUL X: REZUMATE, CONCLUZII
A. Capitole şi date esenţiale
Am încercat să mă ţin de promisiunea făcută în Prefaţă, de a structura lucrarea pe zece capitole. Fiecare capitol are importanţa lui, dar am simţit nevoia să introduc unele subcapitole, care să dea în plus, câte un pic de: culoare, educaţie, pilde de viaţă, lirism, patriotism (local şi naţional), cât şi regăsirea fiecăruia în opera satului.
Nu-mi pun problema ierarhizării capitolelor, fiecare avându-şi locul lui, personalitatea lui, precum o rotiţă într-un ceas.
La capitolul I - Pagini din istoricul satului Dâmbroca, în care m-am folosit de materiale bibliografice, de mărturii ale unor intelectuali ai satului şi a multor bătrâni care au fost participativi la anumite evenimente, sau li s-a povestit de către înaintaşii lor.
La capitolul II, cel mai interesant subcapitol este „Habitatul”, care exprimă tradiţia construcţiei şi gătirii acestui culcuş, numit sat. Subcapitolul ar putea fi mult dezvoltat, dacă ar mai exista probe materiale şi memorii scrise în perioadele de început, de la formarea satului, până prin anul 1940.
La capitolul III, cel mai interesant subcapitol este „Agricultura”, căci ea a asigurat existenţa ţăranilor şi mulţi pot fi consideraţi specialişti fără diplome. Agricultura nu va putea fi eliminată din viaţa satului, aşa cum sunt tendinţe cu meşteşugurile. La sat prosperă comerţul, dar ce păcat că pe primul plan e comerţul care duce la păcatul beţiei. Un alt păcat al comerţului e că aduce tot felul de produse alimentare dubioase din punctul de vedere al conţinutului şi procedeelor de conservare.
La capitolul IV, cele mai bune surse de documentare am găsit pentru biserică şi pentru şcoală, dar şi aici mai trebuia mult pentru a fi de ajuns. Subcapitolul „Biserica” cred că am reuşit să-l îmbrac într-o haină de lumină şi pioşenie. Sunt şi unele aspecte care ar trebui analizate pentru refacerea ataşamentului sătenilor, faţă de biserică. Şcoala are unele rezultate frumoase din perioada 1957- 1990 şi mai ales când director al şcolii a fost domnul Constantin Enuş. Mai apoi, au apărut probleme ale sistemului de învăţământ, cu lipsa motivaţiei învăţării, folosirea de cadre didactice suplinitoare, sau chiar necalificate, continua tranziţie a strategiei de învăţare, etc.
Capitolul V: Consider că are un nivel mai scăzut decât celelalte, căci nu au fost preocupări demne de reţinut. Îmi fac autocritica, pentru o mică tragere de coadă a mâţei. Se zice că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Neimplicarea, indiferenţa şi necunoaşterea şi-au ta mâna cu cei care aveau obligaţii, mai ales în ultimii 30 ani, în neglijarea culturii. Vremurile tulburi şi „modernismul” au contribuit, de asemeni, la slaba preocupare pentru cultură.
Capitolul VI: Este un capitol frumos, reprezentând o oglindă a trăirilor în tradiţiile locului. Sunt multe aspecte frumoase, legate de: port, grai, tradiţii, datini şi obiceiuri. Şi aici se pune problema că au dispărut colindătorii, hora satului nu se mai ţine, portul, meşteşugurile legate de producerea ţesăturilor pentru lada de zestre (covoare, carpete, stofe de dimie, etc.). Satul se poate lăuda cu ce a făcut până prin anul 1970.
Capitolul VIII: Oamenii satului, din trecut şi din prezent, au avut modele în vitejii lor străbuni, care, în condiţii vitrege, au fost cinstiţi, curajoşi şi viteji.
Pe oamenii care reuşesc în prezent să se descurce în mod onorabil, le-am prezentat scurte biografii, ca modele pentru copiii şi tineret, pentru sănătatea morală de viitor a satului.
Capitolul IX: Am anexat unele documente şi eseuri, care să ilustreze mai bine aspectele tratate în capitolele precedente.
La o privire de ansamblu se poate observa că la fiecare capitol am tratat trecutul pe diverse perioade istorice, la modul admirativ, căci războaiele, bolile, lipsurile şi empirismul, i-a călit pe oameni, în plan moral, făcându-i cinstiţi, harnici, pricepuţi, credincioşi faţă de Dumnezeu şi omenoşi.
M-am simţit dator să-i prezint şi pe sătenii acestor vremuri de tranziţie, care deşi sunt bombardaţi politic, informaţional şi legislativ, cu ştiri năucitoare, reuşesc totuşi să îmbrăţişeze o politică a muncii, a bunului simţ şi a credinţei în Dumnezeu. Le adresez copiilor şi tinerilor, genelor viitorului, să ia în atenţie modelele prezentate în carte şi să le urmeze comportările şi sfaturile.
Din conţinut, cine vrea, poate înţelege că satul are comori imense, de frumuseţi, de valori sociale, intelectuale, morale şi spirituale, care trebuie preţuite la adevărata valoare, dar şi nonvalori. Dacă ar fi să mă folosesc
de refrenul poeziei lui Adrian Păunescu, „Pământul deocamdată”, veţi înţelege cum se văd lucrurile:
„Pe pământ avem de toate,
Şi mai bune şi mai rele, bune, rele
Şi-nchisori şi libertate
Şi-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele.”
Aş dori ca stelele să fie apreciate de sat, ca cetăţene de onoare şi să le urmeze lumina, căci sunt create din pământul străbun dâmbrocean şi s-a pus multă trudă, dragoste şi pasiune, la şlefuirea lor, pentru a li se da strălucirea. |