Colind pentru prieteni
Din an în an mi-e tot mai greu,
Ştie şi Moş Crăciun,
Imbătrânesc şi-mi pare rău,
Nu pot să mă opun!
Şi toţi prieteni-mi sunt moşi,
Dar astăzi, de Crăciun,
Ii face mult mai inimoşi,
Colindul Sfânt şi Bun!
E sărbătoare-n casa lor,
Cu fii şi cu nepoţi,
Tu, Doamne dă-le tot ce vor
Intru mulţi ani, de poţi!
E sărbătoare-n viaţa mea
Şi anul mi-a fost bun
Că am visat că se facea
Prietenii s-adun!
Trecut-au anii luminoşi
S-au prefăcut în fum.
Insă prieteni-s frumoşi,
Iubiţi de Moş Crăciun!
Că astăzi s-a născut Hristos-
Mesia – Domnul Sfânt,
Mă rog la Ceru-I luminos,
Prin gând şi prin cuvânt,
Să facă pace pe pământ
Şi oamenii mai buni,
Şi sa creeze legământ
Mai bun pentru români !
Să fie faptele mai fapte
Şi cu belşug în toate,
Cu Fericire şi dreptate,
Mulţi ani cu sănătate!
Pluguşorul pensionarilor
Ahoo, ahoo, stimaţi colegi
Şi băbuţe şi moşnegi,
Am venit să vă urăm,
Sufletul să vi-l arăm
Nu cu plugul şi cu sapa
Nici cu vorbe-anapoda,
Am venit cu-o urătură,
Pentru-nalta-vă statură,
Că aţi dus cu bărbăţie
Viaţă de tranziţie.
Aţi pus sufletul şi fapta,
Fără dreptul de-a opta,
Cu cinste şi cu dreptate,
Cu idealuri curate.
Ziceţi măi cu precădere
Pentru-a lor apreciere
Şi-ncă-odată, mai cu vlagă,
S-audă o ţară-ntreagă,
Să se-audă şi în rai,
Haaaaaai, hai!
Dragii noştri, ţineţi minte,
Când cu sufletul fierbinte
Şi cu mintea de elev
Il codamnaţi pe Valev ?
Cu naivitate pură,
Dar justificată ură,
Răsăritu-l contestaţi,
Iar pe Dej îl admiraţi!
Dar eraţi manipulaţi
De ai statului mutanţi,
Apelând la tot cinismul,
Să dezvolte comunismul!
Daţi-i mai tare cu gura
S-audă nomenclatura
Care-a fost şi tot mai este
Ca asinul din poveste.
Incă-odată ziceţi măi,
Hăăăăăăăăi, hăi !
Aţi parcurs epoca tristă,
De factură ceauşistă
Ce se pretindea deplină,
Ca epocă de lumină.
La negru îi ziceaţi alb,
Iar la frig îi ziceaţi cald,
Epoca era, pe bune
O columnă de ruşine.
Eraţi plini de teamă-n toate
De cruda securitate!
Doar o mulţumire-aveaţi,
Pentru munca ce-o prestati.
Haideţi măi dragi urători
Ca în aste sărbători
Să slăvim cum se cuvine
Pe foştii colegi de bine!
Să uraţi de bine măi,
Hăăăăăăăăăi, hăi!
Cât elan , câte speranţe
Cât de multă libertate
Credeaţi că v-aduce vouă
Sfârşitul de-optzecişinouă!
Aţi greşit, v-au înşelat,
Fu lovitură de stat,
Prea bine pusă la cale
De concerne mondiale.
Ce-i care-i lingeau şi-n spate
Pe foştii conducători
Au devenit peste noapte
Marii eliberatori.
Strigaţi măi, cu demnitate
S-audă-n străinătate,
Să se vadă-n lumea mare
A noastră „eliberare”.
Ia strigaţi cu toţii măi,
Hăăăăăăăăăăăi, hăi!
Toţi din eşalonul doi,
Folosind securitatea
Au fost cei ce-au tras în noi,
Să-şi şteargă identitatea.
Să-şi creeze una nouă,
De mari revoluţionari
Şi să ne impună nouă
Să îi facem demnitari.
Noi naivi, ca şi-altădat,
I-am crezut şi i-am votat.
Apoi ce-a urmat cu ţara,
Cine va mai repara?
Blestemat pe veci să fie
Comunismul de la noi
Şi tot românul să ştie
Cum să iasă din nevoi!
Striviţi anticristul măi
Hăăăăăăăăi, hăi!
Aşa, noii demnitari,
Astăzi sunt miliardari,
Sunt stăpâni pe carma ţării
Şi se ţin de şpăgării.
Legile sunt drepturi multe
Numai pentru ei tocmite.
Tare mult aş vrea să-i puric,
Cu blestemul lui Dan Puric.
Iară voi, precum se ştie
Aţi ajuns la pensie.
Vă e tot mai greu sub soare
Că şi pensia vă doare.
Le facem şi lor urare:
Să nu aibă sărbătoare,
Să plătească pentru toate
Oalele care-au fost sparte!
Şi să tragă plugul măi,
Hăăăăăăăăăi, hăi!
Ţara este în derivă
Nu mai are perspectivă
Guvernanţi, parlamentari,
Pentru un pumn de dolari
Vând ţara, cu noi cu toţi
Celor care-s ca ei hoţi.
Şi o să-ajungă cumva
Ca un fel de Palestina.
Iar locaţia străbună
Să fie un fel de Chină.
O să ne îngroape popa
Afară din Europa.
Pentru ţara noastră dragă
Să ne strângem, nu-i de şagă,
Să punem umărul tare
Din hotare în hotare!
Fiţi patrioţi dragii mei,
Hăăăăăăăăi, hăi!
Când în Nato am intrat
Am crezut cu-adevărat
Că ţara e apărată
Şi pacea asigurată.
Iar în UE de-am pătruns
Venea sigur un răspuns
Că vom face masă mare
Pentru viaţa următoare.
Am greşit, ne-am umilit,
Că preţul ce l-am plătit
Şi cu ce ni se mai coace,
Mult mai mare-i decât face!
Măi române eşti în toate
Bolnav de naivitate!
Să te vindeci îţi doresc,
Să spui crezul românesc,
Să scoţi ţara din nevoi,
Hăăăăăăăăi, hăi!
Dragilor colegi, colege
Vă urez să aveţi parte
De drepturi cuprinse-n lege
De pensii până la moarte!
Dacă veţi mai patina
Mai cercând cu altceva
Aveţi grijă că drezina
Se poate avaria!
Vă urez s-aveţi de toate
Bucurii şi fericire
La mulţi ani cu sănătate
Cu noroc şi cu iubire!
Ia mai mânaţi măi flăcăi
Pentru toţi colegii mei,
C-au ajuns la vârsta a treia
Parcurgând tranziţia!
Preaslăviţi-i măi flăcăi,
Hăăăăăăăăăi, hăi!
De urat am isprăvit,
Sper că nu v-am plictisit,
Că v-am spus tot ce mă doare
Prin cuvinte urătoare.
Multe ar mai fi de spus,
Mă rog Domnului Iisus,
Cu sufletu-I sfânt şi bun
Să fie şi-un pic român
Să ne fie ţara, ţară,
Mai frumos decât afară,
Să muncim, s-avem de toate,
La mulţi ani, cu sănătate!
Trageţi brazdă măi flăcăi
Şi sunaţi din clopoţei
Să se cunoască porunca
Şi de cei certaţi cu munca,
Ori de nu, să plece măi,
Hăăăăăăăăăăăăăăăăi, hăi !
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI ! |
|
Ing. Mircea Iordache, autorul dedicatiilor de mai jos, este autorul mai multor poezii, cu tematica variata. Pentru a accesa pagina de poezii, sunteti sfatuiti a da un click AICI, sau pe fotografia (din stanga) a autorului si va delectati cu lecturarea lor.
|
Mărţişor 2012
De 1 Martie, primiţi de la mine-un ghiocel,
E fragil, dar, vreau să ştiţi , poartă primăvara-n el!
Mărţişorul, prins în piept, vă înflorească fericirea,
Vă ocrotească gândul drept, rostul vieţii şi iubirea!
Vă fie, micul mărţişor, prilej gingaş de bucurie,
Căci florile de gheaţă pier, iar primăvara reînvie!
Gingaş parfum, cu rezonanţe, cuprinde-o mare de iubire,
Cu idealuri şi speranţe şi tot ce-'nseamnă fericire.
De-aceea, azi, vi-l dăruiesc, în suflet să-l purtaţi mereu,
Aşa cum eu vă preţuiesc şi vă închin respectul meu!
Să fiţi mereu ca primăvara şi miluiţi de Domnul Sfânt,
Iubirea fie-vă comoara, de fericire, pe pământ!
Mama
Păsărelele din rai îi ciripesc frumuseţii
O iubire evantai, proslăvind esenţa vieţii.
Câtă dragoste erumpe şi culori Dumnezeieşti!
Ce natură se compune, cu trăirile-i lumeşti!
Euforică plăcere, plaiuri pline de senin,
Ochiul prinde în tăcere tot spectacolul Divin!
Şi miresmele etere, chiar şi gândul de gândac,
Scormonesc în turba – vreme, sensul bun al vreunui veac.
Prea frumoasa bioteră, cu mândrie-şi poartă trena,
Iubitoare şi prosperă prin culorile din ea.
Ca o marcă a statuii, înflorind roz – violet,
Mama îşi hrăneşte puii, cu sufletul ei cochet.
Mama este mereu trează, harnică precum albina,
Ochiul ei mereu veghează puii a-şi înaripa.
Chiar şi florile tăcute, buburuzele galante,
Fluturii cu-aripi cernite, pot fi mame elevate.
Fructul verdelui din lume, de e negru, roşu, roz,
Vine din polenul galben şi respiră radios.
Când natura înfloreşte, pacea îi este corola,
Roua pură o iubeşte şi îi cântă Oriola.
De atâta frumuseţe, din eter ca şi din ceaţă,
Berzele aduc semeţe, în cioc, viaţă după viaţă.
Chiar şi cucul singuratic, ocupat de-al său destin,
Caută un cuib prielnic pentru puiu-i beduin.
Precum pasărea Flamingo, cactuşii sunt plini de har,
Strâng polen şi strâng culoare să-i ofere mamei dar.
Mamă, suflet heruvim, ziua Ta ne dă fiori
Şi ca semn că te iubim, îţi dăruim mii de flori!
Măicuţă, de ziua ta
Măicuţă, de ziua ta,
Vreau a te felicita,
Că îmi eşti raza de stea,
Cea mai sfântă-n viaţa mea!
Plutind în zbor, oglideşti
Rostul vremii ce-o trăieşti,
Sau, alinându-te uşor,
Cu amintirea unui dor.
Şi cât de bine poţi să ştii
Să ai grijă de-ai tăi pui!
Fericirea ce ţi-o faci
E alături de cei dragi.
Tu eşti şi vei fi, mereu,
Creaţia lui Dumnezeu!
Eşti natura genială,
Eşti mireasma ideală!
Te slăvesc, cât am să pot,
Ca pe-o floare, ca pe-un şipot,
Ca pe un colaj de vis,
Petrecut în Paradis!
În inimă, ca `ntr-un templu,
Te păstrez să te contemplu,
Să admir cerul cu aştri,
Lacul codrilor albaştri,
Toate-ale naturii straie
Şi a inimi-ţi văpaie,
Că-mi eşti sufletului baie,
În a primăverii ploaie!
Atâta dragoste-arată,
Natura, făptura-ţi toată!
Măicuţă, într-un cuvânt,
Tu-mi eşti Raiul pe pământ!
Eşti şi cântec şi mister,
Zbor între pământ şi cer,
Eşti spectacol ancestral,
Cu aranjament floral,
Eşti o seră de idei,
Intuiţii cu temei!
Aş vrea să privesc, mereu,
Parcul sufletului tău!
Măicuţă, de ziua ta,
Vreau a te felicita
Şi să-ţi dărui, cât te-admir,
Inima-mi, un trandafir!
Femeia
Femeia este univers,
Din întuneric dând lumină,
Cu trupu-i plin de interes
Te prinde-n vraja ei divină!
Femeia este un miracol,
De farmec care înfioară,
Fantastic e al său spectacol
Sub lună-n nopţile de vară!
În univers îşi află locul,
În ochi, sclipind, doi sori,
Inima aprinde focul
Veşnicei perpetuări!
Femeia e şi mamă,
E soră, fiică, soaţă,
În universu-acesta
Bărbatul se răsfaţă!
Universul femeie
Era o dimineaţă de după înviere,
A apărut ca prin vis Sfânta Maria.
Avea un pocal cu lapte şi miere
Şi mi-a spus: „ Aşa e căsătoria.”
Mi-a apărut in cale şi Rodica,
Cu o privire jucăuşă – întrebătoare,
Plutea şi glumea că n-o pot ridica,
Cu mâna-mi serioasă – impunătoare.
Era ca un fluviu, ca o trecătoare,
Curgea printre munţi înalţi de visare,
Era ea femeia cu dulcea-i chemare,
Sămânţă de tandem şi perpetuare.
Mi-aduc aminte, cineva a spus,
Că esenţa vieţii este ea, femeia.
„Nu umiliţi femeia!”, cere Cel de Sus,
Pentru lumina vieţii, femeia este cheia.
În ea cântă iubirea, cântă apropierea,
Şi e ca un râu de lumină-ncepută
Îşi rabdă în sine destinul, durerea,
Chiar şi când primăvara-i pierdută.
În ce am spus mai sus, doar una e ideea:
„Pentru a păstra omul, să iubim femeia!”
Dona - Beladona
Pluteşte-n aer Dona – Beladona
Cu simţul ei, firesc, în bele-arte,
Şi prin prezenţă-şi estimează soma,
Că viitorului îi va juca o carte !
Suspină Mona Lisa în pagini de muzeu,
Marchează cu un zâmbet al ei dor de etern
Şi câte Mona Lisa creat-a Dumnezeu
Şi Demoni, ce cu gânduri călcat-au în infern !
Reţetă de frumos pe frescă de madonă,
Reţetă de iubire cu aerul matern,
Perpetuu viitorul îl vrei c-o stea mai bună,
Perpetuu ceri vieţii aripe de modern !
Un zâmbet de iubire, parfum de orhidee,
Eşti mediul de trăire, eşti Înger şi femeie,
Cu vorbe nu ajungem cinstirea s-o cuprindem,
Eternă treci prin lume, sămânţă de tandem !
Un cântec mereu tânăr, o stea mereu fierbinte,
Eşti sărbătoarea sfântă, ecou spre înainte .
Copilă, soră, mamă, soţie şi madonă,
Eşti flamura de pace, măreaţă Bela-Donă !
Doinească-te ciobanii, slăvească-te poeţii,
Înmoaie-se Irozii, stârnitorii de drame,
Devină Saltimbancii prooroci de bine-ai vieţii,
Iar Demonii dreptăţii – seducători de dame !
Trecut-au anii ...La mulţi ani!
Trecut-au anii, ca un fum din trenul vieţii,
Se duc, se duc şi nu se mai întorc
Şi fiecare an are-un soroc
Să lase-n urma-i cenuşa tristeţii.
Anii, grăbiţi, sunt lupi ce intră-n noi,
Cu multe, hrăpăreţe şi lacome nevoi
Şi rând pe rând ne părăsesc grăbiţi
În trapul cailor nestăpâniţi.
Vom fi copaci, trecuţi, pe-al iernii câmp,
Vom cocheta cu morile de vânt,
Vom admira plimbările prin crâng,
Vom lăcrima, amar, din când în când.
Dar, asta e, ne ducem rând pe rând,
Lăsând în urma noastră decorul hibernal,
Cu promoroaca anilor trecuţi,
Cu urma ninsă a paşilor pierduţi.
Lăsăm, încremenit, în urma noastră
Spectacol îngheţat-natura moartă
Şi soarele, încet, va fi o lipsă,
Ca un preludiu de apocalipsă.
Dar poate-o strălucire apărută-n zare
Va naşte umbrele orizontale.
Deci, nu vă temeţi, nu va fi sfârşitul,
Un nou decor cuprinde-va pământul!
Şi,... din neant, va picura iar rouă,
Cu aurore noi, de viaţă nouă.
Vor fi iar piramide şi semeni liniştiţi,
Mulţi ani, cu sănătate, frumoşi şi fericiţi!
|