www.dambroca.com/cap-8-peceti-de-omenie.htm |
---|
CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
F. PECEŢI DE OMENIESateni cu influenta meritorie in viata satului
Tatăl meu, Ion Voinea, erou al celui de al II-lea război mondial. A fost înmormântat la Horod, Oradea.”
|
Elena Chivu – 74 ani.
Despre mama mea se pot scrie romane.
|
Mergând la cumpărături, prin centru a găsit un pachet. S-a sucit, s-a învârtit pe la magazine şi Dumnezeu ştie cum a găsitfemeia care l-a pierdut. Era un material pentru haine. Nu crecd săexiste un alt om, care să fie la fel cu tatăl meu.
Eu am stat în Bucureşti 30 ani şi mai am apartamentul acolo. Am venit la copii sa-mi cresc nepoţii şi totodată să îngrijesc de mama şi de tata. Sunt aici de 18 ani.
Am plecat din Dâmbroca de la 14 ani, am făcut şcoală profesională metalurgică în Bucureşti.
Tata şi mama au fost de nota 10.
Au crescut 7 copii, au fost săraci, dar nouă, copiilor, nu ne-a lipsit nimic. Tata a fost în război,2 ani a fost pe front. A venit rănit şi a murit cu schijele în mână.
De copii am muncit cu animalele şi cu căruţa la câmp. Nu am ştiut de hore, de distracţii.Domnul învăţător Suditu mă punea să-i fac mâncare, să-i săp în grădină. Dintre colegi îmi aduc aminte de Floricel (Mirică Floarea), de Mirică Ştefania, Pană Floarea, iar de Olica – nu mai vorbesc, cu ea eram mai totdeauna şi m-a ajutat foarte mult.
Cele mai impresionante amintiri despre mama: muncea foarte mult, noaptea o făcea zi, cu cânepă, in bumbac. De la pus în pământ, până la făcutul îmbrăcămintei, treceau prin mâinile ei.
Acum, la cei 96 ani ai ei, vrem s-o ţinem liniştită, sănătoasă, până în ceasul iertării, că dacă se îmbolnăveşte ne este greu şi nouă.
Maria Popescu ( fiica lui Ion Bratosin – zis Mionici)M.I. – Fratele dv, Nicolae Bratosin a fost colonel de poliţie şi aş vrea să faceţi un „portret” al vieţii lui! |
- Şcoala de Ofiţeri la Băneasa – Bucureşti;
- a fost repartizat Predeal, ca urmare a rezultatelor foarte bune la învăţătură, dar simţea nevoia apropierii de casă şi simţea responsabilitatea îngrijirii părinţilor, care erau foarte bolnavi.
- a lucrat la Inspectoratul de poliţie Buzău şi a fost avansat mereu la excepţional, ajungând la gradul de colonel ( chestor, cum i se spune azi);
- a fost promovat la Bucureşti la Direcţia Cercetări Penale.
Relaţia lui în familie a devenit cam rece, pornind de la problemele de avere..
După ce a murit tata ( Ion Bratosin), la procesiunea înmormântării spunea că-l doare un picior şi devenise foarte nervos. Simţea că ceva nu este în regulă cu el şi devenise foarte nervos. În decembrie 2007, a fost operat de hernie de disc şi i s-au găsit metastaze.
Familia Gheorghe si Dobrita Stanciu
|
Este născut: 6 martie 1971, in satul Dambroca, comuna Sageata, Bz 1978 – 1988 – Şc gen de 10 clase – Dâmbroca şi Săgeata 1990 – 1991 – Stagiul militar – artilerie antiaeriană 1996 – 2000 – angajat vla Serviciu pază – Buzău, Din 2000 până în prezent – construcţii locuinţe – şef de echipă la o firmă particulară Pasiuni: fotbalul şi creşterea animalelor A jucat fotbal în perioada 1986 – 1988, in echipa Stăruinţa Săgeata (Mircea Iordache) |
Născut: 25.06.1949,
|
„Este un om care prin hărnicie şi bonomie, este demn de înalt respect. În ultimii 10 ani, şi-a sprijinit mult familia din sat şi din nefericire în anii 2011-2012, i-a condus pe cei trei ai casei (tata, mama şi fratele mai mic), pe ultimul drum. Îşi împarte viaţa între serviciu (la care este foarte apreciat şi pentru care i s-a prelungit contractul, dincolo de termenul de ieşire la pensie) şi activitatea la ţară, la casa părintească şi la moştenirea agricolă pe care o are. Am un deosebit respect pentru familia Dumitru şi pentru o întâmplare din perioada când eram copil şi orfan de tată (tata era prizonier). În iarna anului 1946, a fost un viscol mare şi familia mea (mămica, sora Olica şi eu), a fost salvată de la moarte, de flăcăul (pe atunci) Ionică Dumitru, fiul lui Constantin Dumitru ( Puşcoi). Pentru mine, Ionică Dumitru (tatăl lui Gheorghe Dumitru, rămâne un erou, care m-a salvat, atunci când casa era acoperită de zăpadă.” (Mircea Iordache)
Născut: 23 sept 1971
|
Gheorghe Mirică are 78 ani
|
Costel Florea – fiul cel mic al mamei Ioana, povesteşte şi el: „Între noi, copiii şi mama a fost o relaţie foarte bună. Eu am ascultat-o în măsura în care trebuie să asculte un copil de părinte. Ne-am înţeles foarte bine. Se înţelege bine şi cu noră-sa – soţia mea. |
Şi pentru ea e o mândrie. A fost foarte necăjită în tinereţe, iar acum, la bătrâneţe, vede că are copiii rezolvaţi la casele lor. Buciuriile din partea a doua a vieţii cred că au ţinut-o până la vârsta asta.”
Născut: 26.05. 1938
|
„Despre Costică Baroian se pot spune multe lucruri frumoase. Îl cunosc încă din şcoala primară. Cu învăţătura stătea aşa şi-aşa, dar era un băiat zdravăn, cu mult bun simţ, chiar şi al umorului. Era jucăuş, dar şi foarte gospodar. Aşa a rămas toată viaţa şi are o mândrie justificată că şi-a împlinit foarte bine viaţa. Consătenii îşi reamintesc de flăcăul Costică al lui Neculai Baroian, acela care făcea ca horele să aibă mult farmec, fiind un dinamizator al lor.
Când era flăcău, mergea ca prim solist la colinde şi urături. Este printre puţinii care au pastrat în memorie colindele şi am putut să-l înregistrez petru monografia virtuală.
Doamna învăţătoare Maria Enuş, l-a apreciat ca unul dintre participanţii valoroşi în echipa de dansuri populare, din perioada deceniului şapte al secolului trecut.”(Mircea Iordache)
Dobra Constantin – săteancă – in varsta de 74 ani „Satu-i bun, lumea-i răutăcioasă. Sunt oameni care vor să facă bine, dar şi oameni răi. |
„Am muncit mult. Am fost oameni gospodari.
|
Am mers la bărbatul meu cu tămâie şi trec şi pe lângă mormântul lui nea Neculai Iordache şi al ţaţei Sanda. Ei au fost ca părinţii noştri. În miezul nopţii dacă-l chemam, venea la copii, la injecţii, la mine, la oricine avea nevoie şi zic: „ Doamne, au avut o casă ca un boboc şi nici un bob cu tămâie nu-i dau. Cât au îngrijit de el? ( se referă la cei cărora li s-a donat casa, pentru îngrijirea din timpul vieţii şi pentru toate cele creştineşti de după moarte)”Când am fost în cimitir şi am făcut re-înmormântarea la ai mei, a fost şi domnul Nicuşor Iordache. Mă aşteptam să văd că vin şi alţii, care ar fi avut obligaţia, dar n-au venit.
Sunt necăjită, dar mă întreţine munca. Am două fete, amândouă sunt învăţătoare. Cea mică era ca şi copilul lui nea Neculai. Pe la trei ani se ducea singură la injecţie. Zicea: „ Mă duc la nenea doctorul” |
Născută: 23 iulie 1938.Şcoala primară în sat.
Agricultoare. Pensionară A rămas fără mamă la 6 ani. Tata, Gheorghe Ciobanu, nu s-a recăsătorit şi a murit în 1957. Au fost 5 copii la părinţi – 4 băieţi şi o fată: - Neculai – din prima căsătorie; - Ionel, Bratosin, Aurel şi Florica Are 4 copii: - Benone – 55 ani – sudor în Italia, - Aurel – 50 ani – şofer pe autobuz, - Georgeta – 49 ani – comerciantă, - Maria – 48 ani – îngrijitoare - Buzău |
„ Florica, a rămas cam singură, mai ales în timpul săptămânii şi în zilele mai grele, de iarnă. Are o vârstă pe care nu o arată, este vioaie şi şugubeaţă. Şi astăzi îşi păstrează umorul, voia bună şi sociabilitatea. Îi plac amintirile de pe vremea când era o năstruşnică fată. Toată viaţa a fost ataşată de biserică şi de credinţa în Dumnezeu.” (Mircea Iordache)
Constantin Enache
(zis Preda al Gitei, născut în anul 1943).
A fost croitor, bun meseriaş al satului. Povesteşte cu multă patimă:
„ Tata a fost un om harnic şi cu respect faţă de lege.A fost pe front şi a fost rănit.
Familia mea a lucrat la colectiv 20 de ani, apoi ne-am îmbolnăvit, căci a fost o muncă forţată şi se puneau dări mari.
Mesriaşii din acele vremuri erau:
- Onilă al lui Neculai Bârsan,
- Neculai Zaharia (Croitoru),
- Ion Enache (Biju),
- Subsemnatul – Am învâţat croitoria la Buzău, 3 ani, apoi
am stat ucenic la Ion Enache.
În 1960 am început să lucrez pe cont propriu. Făceam costume şi paltoane din dimie sau postav. Am şi acum maşina de cusut „Singer”. Alţi oameni mai de seamă în sat au fost: Pr. Emil Stanciu, Ghiţă Coman, Neculai Iordache. Strada Iordache Nicolae trebuia să fie numită „Dr. Iordache Nicolae”, chiar dacă nu avea studiile, ştia meserie şi era ca şi medicul satului.
După ce am fost bolnav m-au preocupat medicina şi religia şi m-am întrebat dacă pot fi vindecate bolile prin credinţă.
După venirea comuniştilor, răspundea de satul nostru, din partea comunei, Mihai Filipoiu (N'ijai).
Ţin minte cum lumea aduna grâul şi-l pregăteau de treierat, pe suhat, lângă Minoiu. Neculai Tănase venea cu batoza şi-l treiera. Era instalat şi un punct sanitar, bine dotat pentru intervenţii medicale şi la care nenea Neculai Iordache era foarte atent cu accidentaţii, dar şi cu prevenirea accidentelor
El venea şi la şcoală şi ne dădea cărţi de educaţie sanitară şi de igienă a satului.
E trist că nu se mai păstrează acele tradiţii de cultivat cânepă şi tutun. E păcat că femeile nu mai ţes covoare cu model popular, din specificul locului.
Astăzi viaţa noastră nu depinde numai de noi, ci mai mult de politic.
Ar trebui ca lumea să fie mai prietenoasă, oamenii să se ajute între ei şi să se respecte.” (Constantin Enache, al Gitei)
Născut: 10.10.1949
|
„Despre Costel se poate spune că a continuat tradiţia de hărnicie, a familiei Săftoiu, este un om împlinit, şi-a aranjat copiii la casele lor, iar el, cu toate că are locuinţă şi la oraş, revine des la casa părintească, pe care nu a vândut-o după moartea prematură a părinţilor şi o îngrijeşte, de parcă ar vrea ca părinţii să ştie că a învăţat cântecul: „Casa părintească nu se vinde.” ” (Mircea Iordache)
|