www.dambroca.com/cap-8-eroii-celui-de-al-II-lea-razboi-mondial.htm |
|---|
CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
|
Eroii celui de al doilea războimondial
|
A. – Dispăruţii şi prizonierii care nu s-au mai întors:01. Ciopec Nicolae
|
D. – combatanţi care s-au întors de pe front: 01. - Mihăilă Toader (al lui Fifaru) - rănit |
07. – Cojocaru Nicolae, general de divizie08. – Cojocaru Ion, colonel |
 |
„ În al doilea război mondial, tatăl meu, bravul ostaş Mirică I Gheorghe, a trecut prin multe situaţii grele. Nu am putut afla tot ce trebuia despre acea perioadă, deoarece atunci când începea să povestească, îi dădeau lacrimile şi se poticnea. Numai băiatul meu a reuşit cu rugăminţi şi îmbunări să afle câte ceva despre participarea tatei la război. A fost concentrat în noembrie 1939 şi a fost lăsat la vatră în august 1944. Mama a rămas cu două fete mici: eu, aveam 2,5 ani, iar sora mea (mijlocie), abia două săptămâni. A luptat 33 luni pe front, în linia a I-a, ca vânător de munte, având misiuni grele, prin batalii si de a asigura hrana armatei. Dintre situaţiile mai deosebite, menţionez: 1.- În căutările de hrană, în una din zile, descoperă că foarte aproape de tabăra lor se afla armata rusă, gata de atac. A raportat, tremurând, maiorului său: „ Ruşii, domnule maior, sunt aproape, sunt mulţi! Ne vor învinge, domnule maior!” |
De faţă era şi sublocotenentul Codreanu, fratele legionarului Zelea Codreanu, care a îndrepta arma spre tata şi a tras. Numai intervenţia maiorului, care i-a deviat arma, a făcut să scape cu viaţă. Dupa cateva minute, sublocotenentul l-a luat pe ostaşul Mirică I Gheorghe şi căuta să-l ducă undeva în ascunziş şi acolo să-şi pună în practică plăcerea sa, sadică, de a ucide. Un camarad, care a văzut ce se întâmpla, a raportat la maior.
Maiorul a ordonat ca sublocotenentul Codreanu să fie chemat de urgenţă. L-a certat pe sublocotenent şi l-a întrebat: „ – Ce ai cu ostaşul Mirică?”. Răspunsul a venit prompt:” – De ce spune că ruşii ne vor ucide? Am să vă arăt eu, cum stau lucrurile!”. Imediat a dat comandă plutonului său să-l urmeze. La câteva minute s-a auzit o rafală de mitralieră, apoi s-a lăsat liniştea de mormânt. După ce a observat că ruşii plecase din acea zonă, maiorul, împreună cu câţiva ostaşi, a mers la faţa locului şi a constatat că plutonul sublocotenentului Codreanu a fost secerat.
2.-Pe câmpul de luptă veneau avioane sanitare,
din ţară, de luau răniţii. Ostaşul Mirică I Gheorghe a ajutat la îmbarcarea lor şi la o astfel de îmbarcare, când mai era un loc liber, medicul l-a invitat să urcea, că şi el e rănit şi trebuie să se vindece, apoi să fie lăsat la vatră. Ostaşul Mirică a refuzat, politicos, arătându-i medicului că lângă avion este un camarad grav rănit şi necesită intervenţii urgente. A mai spus că, poate că Dumnezeu îi va ajuta şi lui să fie lăsat la vatră. Aşa s-a şi întâmplat.
3.– Mergând cu bătăliile, pe malul Nistrului, a întâlnit
oameni tare necăjiţi, care nu aveau ce mânca. Din ceea ce avea pentru soldaţii români a rupt câte un sac de cereale şi le dădea acelor oameni.
În cei 5 ani de concentrare, a avut o singură permisie, în septembrie 1942. Când a venit, l-am recunoscut după o poză cu flori de liliac, pe care ne-o trimisese în luna mai, îmbrăcat în uniforma de vânător de munte şi cu mâinile pe raniţă. Cu mâinile pe raniţă era şi când a venit în permisie.” (Maria Bunea)
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
