Mă numesc Mircea Iordache (blog-personal), actualmente pensionar. Provin din satul Dâmbroca, ca fiu al lui Neculai Iordache, despre care, cred că, multă lume îşi mai aduce aminte.
Deşi am lipsit mult din satul natal şi sunt stabilizat în oraşul Suceava, cea mai mare parte a sufletului mi-a rămas în satul copilăriei şi tinereţilor mele. Am amintiri foarte plăcute de pe meleagurile natale şi aş vrea să luminăm împreună, pe cât mai mult posibil, imaginea Dâmbrocei, printr-o Monografie, la care am inceput deja sa lucrez, dimpreuna cu un comitet de voluntari, toti originari din Dambroca.
Colegiul Militar. Tăticu era ţinut prizonier în Rusia şi la noi acasă erau timpuri grele, cu foamete şi boli. Mămica suferea, cred, de stări depresive şi tulburări hormonale, legate de absenţa îndelungată de acasă a bărbatului ei. Simţeam că se zbătea din toate puterile să-şi ocrotească cei trei puişori. Pe băitul cel mare, Ionel, l-a aranjat la un colegiu pe la Huşi, apoi la Târgovişte. Pe fata, Ioana, a retras-o din clasa treia, pentru a-i fi de ajutor la cele casnice şi la oblojirea bolilor... (citeste intreaga relatare).
Scoala primara. După terminarea primelor două clase de şcoală la Colegiul Militar, au urmat două clase de şcoală primară în sat. Mama mi-a zis că va trebui să mă dea la Şcoala Primară din sat şi eu am sărit, revoltat, că eu nu mă fac primar. La şcoala din sat se învăţa în mod cam primitiv. Învăţătorul nostru, Nicolae Suditu, locuia chiar în incinta şcolii, având şi funcţia de director. Locuia în anexa din spatele şcolii... (citeste intreaga relatare).
Gimnaziul. Ştiu că ne-a luat tăticu de mânuţe, pe mine şi pe Olica şi ne-a dus la Scurteşti, la cca 5 km de satul nostru, unde am susţinut examen de admitere şi am reuşit cu brio.Şcoala de la Scurteşti avea multă consideraţie, in imaginaţia noastră. Acolo a frecventat şi fratele Oani şi a terminat cu doi ani înaintea admiterii noastre. Pentru a ajunge la şcoală trebuia să mergem pe şoseaua care pleca din sat, să cotim la stânga şi să coborâm o păntuţă, apoi drumul o face la dreapta şi trece printr-o vale, străjuită la stânga de apa Buzăului şi la dreapta de o supraînălţare, cam de zece metri. (citeste intreaga relatare).
Şcoala medie tehnica sanitara. Prin luna august a anului 1953, ne-a luat tăticu de mânuţe, pe mine şi pe surioara Olica, la tren şi hai la Bucureşti să dăm examen la Şcoala Medie Tehnică Sanitară. Cu tramvaiul am ajuns la Cinematograful Patria, am luat-o pe o stradă care trece pe lângă cinematograf şi la primul colţ am dat de Strada Pitar Moş şi de clădirea şcolii... (citeste intreaga relatare).
Facultatea mea - Petele de lumină şi culoare aşezate pe mintea şi sufletul meu, în anii aceia frumoşi ai studenţiei, îmi stimulează cuantele bioenergetice, ca acum la aproape şapte decenii de viaţă să le restaurez şi să le expun pe câmpul alb al unor pagini. Deşi luminile au început să fileze, iar culorile au pălit, sper că vor reuşi să ne facă a ne regăsi pe noi înşine, să ne bucurăm şi să lăcrimăm pentru ce-am fost şi ce suntem...(citeste intreaga brosura de 224 pagini - format .pdf).
Serviciul Sanitar - Din negura vremurilor descifrez încă amintiri care mă resuscitează psihic prin culorile lor pline de vitalitate. Le chem să reînvie şi la propriu, dar aşa lăsat-a Dumnezeu că ceea ce a murit, murit rămâne şi nu-mi rămâne decât să mă mulţumesc cu acest pustiu de bine pe care mi-l mai oferă mintea şi sufletul, de a readuce totul în virtual. Ici - acolo, când redescopăr ce a mai rămas din existenţa fizică a mea şi a câte unui trăitor, fost coleg, parcă l-am prins pe Dumnezeu de picioare, mă simt beat de fericire şi aproape că nu reuşesc să-mi exprim exuberanţa, ţinută în frâu şi de prudenţa de a nu pica în derizoriu în faţa interlocutorilor. Stimaţii mei, trăitori ai zilelor mele, vă mulţumesc că aţi existat în viaţa mea şi că unii dintre voi începeţi să reveniţi... (citeste intreaga relatare).
Mereu mi-am dorit revederi cu foştii mei colegi, dar viaţa m-a prins şi m-a purtat pe valuri de responsabilităţi care mi-au distras atenţia de la acest tip de plăceri. După aproape 70 ani de viaţă mi-a venit un dor nebun să-mi răscolesc trecutul, să-mi analizez tinereţile, să readuc în prezent, măcar parţial, ceea ce mi-a fost mai drag pe lume; personalităţile care mi-au luminat anii tineri şi viaţa în general, aspiraţiile trecutului cu inocenţele şi stângăciile lor, dragostea – perdea de fum... (citeste intreaga relatare).